Dimineti noi , caldura piere .
Pierdem soare , pierdem agitatie .
Eternitatea isi gaseste locul
in linistea ce ne inconjoara .
Frunzele incep sa acopere orice cuvant ,
iar picurii de ploaie incetinesc auzul .
Lumina se pierde in noua ei viata ,
iar noi ramanem nemiscati .
Inceput de septembrie ,
e toamna pictata .
Vocea ei e inca blanda ,
auzita tot in acelasi peisaj .
Ne imbraca in vant
si ne dezbraca odata cu pomii .
Mintea imi e inundata de imagini absurde ,
ea sculpteaza in noi .
Si acelasi sunet , si aceasi toamna .
Si noi doi , altii .
O privesc cum isi flutura parul ,
asortat cu ruginiul de peste tot .
Timpul trece mai incet pe langa noi
si linistea ne impanzeste .
Picurii ne stropesc puternic
s-apoi isi cer scuze .
Te caut in linistea asta mare ,
in orice cuvant pe care-l vad .
As vrea sa ma trezesc
si sa te vad aici , langa mine .
E toamna si nu esti langa mine .
E toama si e prea liniste .
E intuneric , vantul rascoleste amintiri
si mi-e dor .
Si ma trezesc imbatata de parfumul tau ,
si vantul imi sufla parul .
Aici voi ramane mereu
si ma vei gasi cat timp e toamna .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu