Unicul chip

" Lui Eminescu tanar . . . "

Tacerea se izbeste de trunchiuri, se-ncrucise,
se face departare, se face nisip.
Mi-am intors catre soare unicul chip,
umerii mei smulg din goana frunzise.
Campul taindu-l, pe doua potcoave
calul meu salta din lut, fumegand.
Ave, ma-ntorc catre tine, eu. Ave!
Soarele a izbucnit peste lume strigand.

Tobe de piatra bat, soarele creste,
taria cu acvile din fata lui
se prabuseste in trepte de aer, sticleste.
Tacerea se face vant albastrui,
pintenul umbrei mi-l creste
in coastele campului.

Soarele rupe orizontul in doua.
Taria isi naruie sfarsetele-i carcere.
Sulite-albastre, fara intoarcere,
privirile mi le-azvarl, pe-amandoua,
sa-l intampine fericite si grave.
Calul meu salta pe doua potcoave.
Ave, maree-a luminilor, ave!

Soarele salta din lucruri, strigand
clatina muchiile surde si grave.
Sufletul meu il intampina, ave!
Calul meu salta pe două potcoave.
Coama mea blonda arde în vânt. 

                          Nichita Stanescu - O calarire in zori