Inimi de cerneala

...Vineri. Ora 6 spre 7. Soare . Vis de primavara . Ea iese singura din casa si porneste fara a sti exact unde se indreapta . Poarta cu ea viata . E plina de mister . Paseste haotic si din cand in cand se mai intoarce si mai daruieste cate un zabet privitorilor . Se uita ironic peste umar si rade subtil . Se vrea poate intr-o alta lume  sau pur si simplu crede ca e bine asa cum e . Pasi mici , zambet larg pe chipul ei . Ascude iubire , emana iubire , crede in iubire . Inima ii tresalta cu fiecare pas . Isi azvarle parul peste spate si continua sa mearga . Ajunge intr-un final unde vroia , chiar daca nu stia exact unde .  Il vede si se arunca in bratele lui . Inima ii atinge atunci culmi maxime , mai avand putin si ii sarea din piept .
  Pornesc impreuna , stapandindu-si cu greu bataile inimii . Intra intr-un decor pe care-l cunosteau destul de bine si incep sa-si povesteasca . Vorbe frumoase curg una dupa alta , imprimandu-se in inimile lor . Inimi de creneala . Se vad doar pe ei , se aud doar pe ei . 
   Timpul , asa cum e rostul lui ,  trecea . Secundele se scurgeau rapid . Tristete . Si ea pleaca . Se intoarce spre casa insotita de cativa picuri de ploaie . Sarutul lui ii ramane imprimat pe chip . Il poarta cu ea . Isi simte inima iesind inca din piept . Intelege pe de-o parte ce i se intampla . Reactioneaza . Se aseaza pe un scaun si isi atinge inima . Il vede pe el , il simte langa ea , dar stie ca acum nu e chiar acolo . Asteapta sa-l revada ...