... Picuri se lovesc de pamant . Incepe sa ma doara capul . Frica , teama , suspans . Ma uit pe fereastra si vad cum o perdea de picuri acopera peisajul . Pe sus , numai singuratate . Picurii de ploaie se izbesc de pamant si isi pierd viata . Nu ! Nu e macabru ! E pur si simplu cursul vietii lor . Sunt nascuti pentru a cadea .
Ii vad cum se ciocnesc si nu plang . Oare nu-i doare ? . Cad haotic . Incep sa-mi pierd privirea in mai multe locuri , dar raman captiva in acea imagine continua a ploii in cadere . Romantism .
Trotuarul e impanzit de sunete care mai de care mai puternice . Ma retrag si-mi pun intrebarea : "Oare noi avem acea putere a picurilor " ?
Nu avem puterea picurilor. Noi avem puterea noi. Fiecare dintre noi are putere interioara, exterioara, puterea de a atrage, puterea de a respinge...Dar e puterea noastra.
RăspundețiȘtergere