E ceva timp de cand...

e ceva timp de cand Universul ne surade din nou.
e ceva timp de cand am inceput sa ne contopim cu el.

am citit asta, indiscret, in ochii tai
si abia acum am inteles ce inseamna "a iubi".

ti-am descifrat pe frunte o ecuatie de gradul 2,
iar rezultatul a fost egal cu toate amintirile noastre la un loc.

am vazut in crestaturile de pe fruntea ta obosita,
povestile unor batrani bolnavi din dragoste.

ne-am visat intr-o sticla lasata in valurile marii,
iar pescarusii se bateau intre ei care sa o ia primul.

credeam ca mainile tale pe umerii mei insemnau ceva.
apoi, in cele din urma, mi-am dat seama ca am ramas tot oameni.

lasam pe asfalt pacatele noastre inconstiente,
si ne indepartam cate 20 de cm de trupul celuilalt.

asa cum nu-i poti spune ploii sa se opreasca,
tot asa nu-mi poti spune mie sa nu te mai iubesc.
oricum o sa o fac; e timp si pentru asta...

unde ai fost?

Vreau să fiu marea ta, să ne (re)naștem din valurile ce se izbesc de țărm;
trupurile noastre să fie imperfecte în lumina dezorientată a dimineții.
Singura legătură dintre noi să fie apa dulce-sărată a mării,
iar noi să ne iubim, să ne iubim, să ne iubim.

Am visat într-o noapte de iulie cum îmi citeai versuri egale în măsură.
Mă sărutai cu rimele lor, iar când furtuna se apropia îmi închideai ochii.
Dansam împreună pe sunetul pe care nici măcar nu-l auzeam;
Te zăream în dreapta mea, deși niciodată nu erai lângă mine.

Am aflat că vântul care-mi șterge urmele de pași din nisip, ești chiar tu.
Ochii mei n-au căutat în urma mea, gândul meu nu a purtat niciodată trecutul pe umeri.
Priveam spre o contopire a noastră cu ecoul surd al mării;
Însă noi, dragul meu, nu ne-am întâlnit niciodată...

(dez)acord

fă-mă să uit neuitarea:

să iau în podul palmei o scoică, să o privesc

iar apoi din mână să-mi curgă apă.

fă-mă să-mi înnebunesc nebunia:

să alunec într-un glob de sticlă

iar mâinile unui tânăr puternic să răstoarne globul.

fă-mă să-mi placă neplăcerea:

să privesc coarda unei chitări cum se desprinde

iar sunetul ei să-mi acompanieze gândul.

fă-mă să urăsc ura:

să pășesc într-un oraș bolnavicios

iar mirosul de ceai de mentă să mă facă să mai rămân.

fă-mă să iubesc iubirea:

să mă așez în fața unei oglinzi surde

iar ochii tăi să-mi spună ceea ce tu nu poți să-mi spui.

fă-mă să mă pierd in tine...

Domnul si Doamna A.

O rafală de cuvinte îi dăruiau

Universului muzica de care avea nevoie .

Ah, ce minute grele încearcă lira !

Rătăcesc împreună fără ca să-şi dea seama

Într-un efemer joc cu ploaia .

Şi ...dansează

dansează

dansează .

Erau totul şi nimic ,

doua stamine într-o floare

doua ceasuri într-o ceascornicărie

doua inimi într-un suflet .

Roua unei noi dimineţi cuprinde

moleşitor

trupurile lor în lumina soarelui .

Şi existai

Şi existam !

Beatitudine

până şi femeia este ceva extrem de complicat

ceva ca o comoară adăpostită într-un colţ al oceanului , pierdută printre peşti

ceva ca un suflet răsfrânt într-o infinitate de culori , cerşind alinare

ceva ca o putere care te sfârşeşte prin simpla afecţiune , spărgând bariere .

nimeni nu-i găseşte adevăratul soi de eternitate de care aparţine

şi tot nimeni nu are curajul să răscolească dupa ea .

cel mai greu e să îi priveşti ochii , să ştii că ei sunt arma sa .

când pulsează viaţă într-un cuvânt e atât de puternică ,

încât abia dacă îi mai poţi face faţă

când îţi dă răspunsul fără ca tu să-i fi pus măcar întrebarea

cu siguranţă te cutremură o frică , o iluzie cum că te poate strivi .

încearcă să o regaseşti înainte să se piardă

pentru că e facută să cutreiere , să vorbească de patimă , de trup , de fior .

în închipuirea ei nu eşti decât o particulă care zboară în aer

în suflet , însă , îi eşti zeu , creator .

iubeşte-o cu rime şi măsuri , cu versuri şi strofe , cu stele şi Luna , cu Tine.

nu alerga de fericirea pe care ea o vrea în toate răspunsurile pe care ţi le pune , anoste de multe ori

ci , cu ochii închişi , cutremură-i fiinţa , rupe din tine şi rupe din ea ,

însă să nu-i pătezi ochii sau să-i zgârii inima cu priviri hipnotice .

calculează cu ochiul stâng traiectoria până la ea şi apropie-te

acum , eşti pe cale să o descoperi , absurd şi distant cum eşti tu .

e de-ajuns să ştii să-i priveşti ochii

şi să porneşti pe neaşteptate o furtună de cuvinte în capul tău .

Timpul visatorilor

Îţi aduci aminte când vântul era sălbatic ?

Cum alergam contra timpului , depăşindu-ne ?

Sufeream din cauza fericirii ,

iar norii erau singurii care ne mai vizitau ,

Simţeam mai multe lumi deasupra noastră,

dar , vai , cât de puţin le cunoşteam !

Visam cu inima aprinsă către propriul destin ,

iar uneori îi atingeam apogeul .

Nicăieri nu mai văzusem o stea în cădere ,

Cerşindu-ne parcă priviri .

Dezleagă sfoara amintirilor

Într-o ciudată dimineaţă .

Îmi place să reclădesc lumea !

Eu , om

Eu sunt creatura menita sa fie iubita , nu inteleasa .
As dori sa stiu de ce nu zambesc toti oamenii ,
Aud fosnetul aripilor unei pasari in zbor ,
Vad cativa nori care acopera cerul , 
Vreau sa culeg cateva flori , mi-e dor ,
Eu sunt creatura menita sa fie iubita , nu inteleasa .


Ma prefac ca nu vreau sa repet trecutul ,
Simt ca nu ma mai pot juca atat de mult cu mine ,
Ating realitatea prin bataile inimii ,
Ma ingrijoreaza ca avem prea putine cuvinte pentru a spune ceea ce gandim ,
Plang caci imi este greu , foarte greu sa uit ,
Eu sunt creatura menita sa fie iubita , nu inteleasa .


Stiu ca nu trebuie sa ma tem de ce urmeaza ,
Spun ca exista doua momente pentru mine : acum si pentru totdeauna ,
Visez la o ora de inot in apa marii ,
Ma straduiesc sa-i inteleg pe oameni ,
Sper ca am sa dansez vreodata in ploaie ,
Eu sunt creatura menita sa fie iubita , nu inteleasa .