Beatitudine

până şi femeia este ceva extrem de complicat

ceva ca o comoară adăpostită într-un colţ al oceanului , pierdută printre peşti

ceva ca un suflet răsfrânt într-o infinitate de culori , cerşind alinare

ceva ca o putere care te sfârşeşte prin simpla afecţiune , spărgând bariere .

nimeni nu-i găseşte adevăratul soi de eternitate de care aparţine

şi tot nimeni nu are curajul să răscolească dupa ea .

cel mai greu e să îi priveşti ochii , să ştii că ei sunt arma sa .

când pulsează viaţă într-un cuvânt e atât de puternică ,

încât abia dacă îi mai poţi face faţă

când îţi dă răspunsul fără ca tu să-i fi pus măcar întrebarea

cu siguranţă te cutremură o frică , o iluzie cum că te poate strivi .

încearcă să o regaseşti înainte să se piardă

pentru că e facută să cutreiere , să vorbească de patimă , de trup , de fior .

în închipuirea ei nu eşti decât o particulă care zboară în aer

în suflet , însă , îi eşti zeu , creator .

iubeşte-o cu rime şi măsuri , cu versuri şi strofe , cu stele şi Luna , cu Tine.

nu alerga de fericirea pe care ea o vrea în toate răspunsurile pe care ţi le pune , anoste de multe ori

ci , cu ochii închişi , cutremură-i fiinţa , rupe din tine şi rupe din ea ,

însă să nu-i pătezi ochii sau să-i zgârii inima cu priviri hipnotice .

calculează cu ochiul stâng traiectoria până la ea şi apropie-te

acum , eşti pe cale să o descoperi , absurd şi distant cum eşti tu .

e de-ajuns să ştii să-i priveşti ochii

şi să porneşti pe neaşteptate o furtună de cuvinte în capul tău .