Numele ei era Marta

Marta nu l-a iubit niciodată;
îl ţinea ascuns într-o cutie de porţelan
în spatele patului ce mirosea a lavandă

l-a uitat acolo cam 20 de ani
şi când s-a dus într-o joi să-l caute
a disparut

nu l-a luat niciodată în braţe înainte să adoarmă
nici măcar nu ştia cum îl cheamă
sau de unde vine
sau de ce e al ei

ştia doar că i se spune "urs de plus"
se făcea că nu aude/că nu vede/că nu simte/că nu cunoaşte
tristeţea ce o urmărea de atâta timp

numele lui era "Joie"(bucurie);
poate de aceea Marta nu a fost niciodată fericită...