Numele ei era Marta

Marta nu l-a iubit niciodată;
îl ţinea ascuns într-o cutie de porţelan
în spatele patului ce mirosea a lavandă

l-a uitat acolo cam 20 de ani
şi când s-a dus într-o joi să-l caute
a disparut

nu l-a luat niciodată în braţe înainte să adoarmă
nici măcar nu ştia cum îl cheamă
sau de unde vine
sau de ce e al ei

ştia doar că i se spune "urs de plus"
se făcea că nu aude/că nu vede/că nu simte/că nu cunoaşte
tristeţea ce o urmărea de atâta timp

numele lui era "Joie"(bucurie);
poate de aceea Marta nu a fost niciodată fericită...

Iubire citadină

'Frank! unde să-ţi las urme de ruj?
mi-e teamă de mama ta şi de afurisita vecină de la 2!'

ne intrabăm cu toţii unde au dispărut
acei oameni
care dădeau viaţă acoperişurilor
în zilele ploioase.

unde s-au pierdut prizonierii trupului
ai timpului
ai ploii
ai sufletului?

dar brusc auzi un sunet lung
deasupra capului
şi atunci degetele tale îngheţate ating
căldura unui alt trup 
(poposit deasupra unor ţigle vechi)

'Miranda! acolo unde mâinile tale îngeţate caută căldură..'

Coerenţă

ne-am iubit
privindu-ne unul pe altul în oglindă
dar afară ningea atât de tare
încat abia mai distingeam
albul ochiului tău
de albul de afară
era unul şi acelaşi