până
şi femeia
este ceva extrem de complicat
ceva
ca o comoară adăpostită într-un colţ al oceanului , pierdută
printre peşti
ceva
ca un suflet răsfrânt într-o
infinitate de culori , cerşind alinare
ceva
ca o putere care te sfârşeşte prin simpla afecţiune , spărgând
bariere .
nimeni
nu-i găseşte adevăratul
soi de eternitate de care aparţine
şi
tot nimeni nu are curajul să răscolească
dupa ea .
cel
mai greu e să îi priveşti ochii , să ştii că ei sunt arma sa .
când
pulsează viaţă într-un cuvânt e atât
de puternică ,
încât
abia dacă îi mai poţi face faţă
când
îţi dă răspunsul fără ca tu să-i fi pus măcar întrebarea
cu
siguranţă te
cutremură o frică , o iluzie cum că te poate strivi .
încearcă
să o regaseşti înainte să se piardă
pentru
că e facută să cutreiere , să vorbească de patimă
, de trup , de fior .
în
închipuirea ei nu eşti decât o particulă care zboară în aer
în
suflet , însă , îi eşti
zeu , creator .
iubeşte-o
cu rime şi măsuri , cu versuri
şi strofe , cu stele şi Luna , cu Tine.
nu
alerga de fericirea pe care ea o vrea în toate răspunsurile pe care
ţi le pune , anoste de multe ori
ci
, cu ochii închişi , cutremură-i fiinţa , rupe din tine şi
rupe din ea ,
însă
să nu-i pătezi ochii sau să-i zgârii inima cu priviri hipnotice .
calculează
cu ochiul stâng traiectoria până la ea şi
apropie-te
acum
, eşti pe
cale să o descoperi , absurd şi distant cum eşti tu .
e
de-ajuns să ştii să-i priveşti
ochii
şi
să porneşti pe neaşteptate o furtună de cuvinte în capul tău
.